Tags

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

10357240_10154212755810375_266411744824521839_nCând auzi de dans contemporan şi de conceptualizare, formă, coregrafii, nu te gândeşti decât la un zid, o barieră pusă între tine ca spectator şi ce se întâmplă pe scenă, temându-te mai mereu că n-ai să întelegi nimic şi că vei vedea o arhitectură excelentă dar nu vei ştii să deschizi uşa edificiului artei, crezând că n-ai cheia potrivită. Dar nu întrevezi ceea ce poţi “păţi” cu adevărat. Poţi să te trezeşti că simţi, că din locul în care stai în stal, vrei să vezi mai bine, vrei să prinzi fiecare pas, fiecare piruetă şi schimb de priviri al dansatorilor zburători prin infinit de pe scenă. Ei devin Sburători magici ai sufletelor noastre, fie că iubeşti sau nu, ei te fac să îţi doreşti să emani iubire chiar şi aşa, ca suflet -spectactor de ei şi trăitor propriu. Când dai de un astfel de spectacol nu ştii cum s-ajungi mai aproape de scenă, hulpav să pătrunzi tot, să nu pierzi nimic, să acaparezi toată feeria scenică şi să-ţi doreşti ca Gargantua-metaforic să poţi absorbi totul încât să reiterezi în amintiri mai apoi tot ceea ce preaplinul oferit de ei, de libertatea, iubirea şi neastâmpărul unui coregraf-alchimist precum Gigi Căciuleanu şi de magia unei “zâne” a dansului, Felicia Şerbănescu, au reuşit să lumineze şi să “strunească” cât trebuie “nestrunitul” spiritul al dansatorilor clujeni… Cei doi i-au îndrumat pe îngerii liberi să fie pe scenă, se creeze acel “peste poate” despre care vorbea şi coregraful Gigi Căciuleanu într-un interviu acordat Aurei Poenar: “dincolo de tehnică există acel magnetism, există acel “peste poate” care este foarte important la un dansator. Şi dacă eu ca creator, merg până peste poate, el se va duce la rândul său până pestele poatele lui şi va face apel la pestele poatele spectatorului. Un spectacol te arde, te consumă…peste poate!”

Aşa m-am simţit şi eu venind, alergând la acest spectacol dintre fugi de TIFF, filme şi evenimente la care trebuia să scriem ca orice bloggeri avizi de frenezia ce a cuprins oraşul timp de zece zile. Într-un allegro vivace am ajuns în sala de spectacol unde uvertura m-a ţintuit în scaunul de catifea. Apoi a urmat să văd cum cortina pleacă şi dezvăluie vederii un foişor al  iubirii, ca un spaţiu secret andaluz într-un labirint de grădini versaillesiene în care iubirea să se poată desăvârşi în voie… Apoi un eu şi un tu, un el şi o ea, au intrat în dans şi au luminat feeric ca doi licurici dintr-un vis de vară ce-n paşi îşi spun povestea şi-n zboruri se-nfioară..Atingeri de mătase/creat-au ei în noi/ şi mângâieri de suflet/ alunecau pe chip/era entuziasmul un licăr viu de Puck/ ce avea de-astă dată/ aripi de dans în duh…” Aşa păţeşti dacă mergi la spectacolele lui Gigi Căciuleanu, te umpli de poezie şi armonie de spirit încât nu poţi decât să creezi la rândul tău din preaplinul energetic oferit de ei pe scenă spre noi, ochii şi inimile deschise din public.. Am resimţit atingere de Pina Bausch în micile interludii de-nceput, aripi de flori şi păr despletit în propriul dans de isadora renascută în fiecare diafană lebădă roşie, toate elemente de puzzle armonic-trupesc pe care alchimistul-coregraf şi-al său asistent scrutător şi necruţător în idee şi concept, doamna Felicia Şerbănescu, le-au reunit perfect, sculptând de mi-e permisă metafora, “dăltuind, construind” iubirea, la nivel de concept şi formă, de neastâmpăr şi libertate, orchestrând-o până la extasul artei dansului în cei câţiva îngeri zburători ce s-au lăsat cu inimile larg deschise spre desăvârşire de destin amor-amores. Acest cuplu magic  de coregrafi căutători de licăr unic de dans, aceşti Rumi- Shamz din Tabriz fie-mi iertată parafraza, au sfredelit în spiritele dansatorilor clujeni acea libertate de expresie unică şi rară, au strunit şi cizelat cu perseverenţa lucrului în artă, modest, plin de muncă şi sudoare dar cu căutare neobosită a acelui colţ de imperfecţiune al lucrului perfect vorba lui Brâncuşi. Să găseşti perfecţiunea şi s-o laşi deschisă printr-o extatică rupere lirică ca un colţ de pâine catharhică, aşa trebuie să hrănească “Prilejul” artei, vorba lui Posidip din Pella, “să-l facă pe om să gândească…mereu şi mereu şi mereu şi ..să simtă curat şi liber avântul entuziast al singurului zbor care ne mai poate osteni sufletele, Arta!

Pe acorduri de Albeniz, De Falla, Granados, Lara, Rodrigo şi Sarasate, prin Granade, Dansuri de Foc, unduiri de ape alhambriene, cu volute în umbre maure şi lupte de amor-nisip cu sărutări prin palate de cireş, extazuri de înălţări întru Înaltul cerului plin de albe Beatrice pân la căderi mistice în Erosul nopţilor de vară, unde doar rosele ocrotesc în cercul lor de spini şi de parfum frumuseţea magică a Iubirii… Braţe golaşe de armonie, îmbrăţişând pătimaş chipul lui Amor, singurul care iubeşte mai mult oamenii decât pe zei…zboruri ce năşteau volutele unui maur palat de peste veacuri, acolo unde armonia deşertului ce cheamă mereu marea se ostoieşte-n apele susurătoare ale valurilor de mătase arabă, neagră, ce unduişte amintiri în paşi de fum de foc andaluz, foc în care se ard spinii şi petalele trandafirilor înfipţi ca-n privighetoarea lui Oscar Wilde, spre desăvârşire de artă, toate mirosind a dor, iubire, durere, melancolie, ardere, dorinţă, căutare, fugă, gelozie, teamă, iertare, îmbrăţişare, adulare până la înălţare de soclu ideatic, libertate de doi, posesie de doi, nebunie şi frenezie de dincolo de real, toate adunau povestea în dansul îngerilor albi cu lebedele lor roşii de coloarea Iubirii…

10359241_10154210929495375_1335300133839764435_nAm zburat alături de ei, penduluri umane am fost fiecare când ele,lebedele roşii de roze păşeau cerul de deasupra magicilor lor îngeri, am cântat cu degetele lor ce fin atingeau buchetele de brate şi alinau lacrimile de iubire ale fiecărui trup arzând de de înger şi demon, ne-am luptat cu sarasate  şi De Falla, printre ei, cu ei, cu neantul, ne-am pus oglinda lui Amor când cu ochii în mâini ele într-o singură ea ideatică îmbrăţişau un el, unit dintre toţi ei, păşitori pe nori de avânt dansant şi extatic… În paşi şi figuri ce aduceau nostalgia dintr-un tangou argentinian, colcade şi volcade de paşi în doi, în urme de evantai în zborul ielelor atunci când brăzdau cerul lor, în ‘cel flamenco paradoxal al braţelor ce cereau posesie şi totuşi libertate, în ochi şi priviri ce dansau neastâmpărul mauric de celălalt,extazul dansului era liber şi asumat Iubirii în toată plenitudinea filosofico-trupească a inimii, raţiunii şi simţirii.

Am trăit povestea ei, povestea lui, povestea lor, vise de vară topite în ritmuri de foc, de paradoxal apus în răsărit de trandafiri pe inimi fragile, diafane, rele, demonice, alungătoare, vrăjitoare, luptătoare şi frenetice, inimi-iele metaforice, ascunse în ea, în el, în poveşti pe care numai rosele roşii le-au spus la finalul spectacolului, zburând spre noi…

Despre Amor Amores doar aşa se poate scrie, eventual mai bine, se dansează pentru cei cărora arta dansului le e mai proprie decât cuvântul. Gigi Căciuleanu spunea odată că paşii şi braţele pot scrie uneori cel mai frumos poem pe care sufletul îl poate dansa printr-un corp atunci când buzele nu-şi găsesc cuvintele potrivite…Mai mult lirica şi cuvintele unui mic cronicar nu mai pot spune, se pierd cu senin în armonia amintirilor acelui regal dintr-o vinere seară, plină de adevărat avânt sufletesc, avânt care m-o făcut să simt, să văd, să îmi doresc să sar rânduri să absorb mai bine, să ajung mai în faţă să văd lumina lor şi să mă bucur într-un final în contemplare de armonie scenică totală.

Echipa oamenilor frumosi- fotografie de Mircea Albuţiu

Echipa oamenilor frumosi fotografie de Mircea Albutiu-

În speranţa că v-am făcut să vreţi să simţiţi să-i revedeţi pe 15 iunie la Opera Română din Cluj, pe cei ce sunt doar atât, o echipă de îngeri frumoşi, îndrumaţi de doi dervişi rătăcitori şi căutători în nebulosul şi întinsul tărâm al artei dansului şi “îmbrăţişaţi” de o mare familie de oameni frumoşi ce conlucrează spre entuziasmarea noastră, mereu. Le mulţumesc încă o dată pentru armonia magică simţită şi văzută pe scena Naţionalului clujean şi vă invit cu drag să nu-i pierdeţi niciodată când îi veţi zări în program. Chapeau bas a tous! 😉

O bucuroasă gratitudine întregii echipe!

Regie, coregrafie şi montaj muzical : Gigi Căciuleanu

Asistent Coregraf: Felicia Şerbănescu

Regie scenă culise: Dan Lupea

Costume: Valentin Codoiu

Spaţiu scenic: Dan Mastacan

Realizare: Valentin Codoiu

şi echipa de îngeri frumoşi: Andreea Jura, Anamaria Boancă, Adelina Filipaş, Silvia Bariţchi, Rodica Bacoiu, Dalia Costea, Ofelia Mărginean, Raluca Gherman, Daniela Bogoi, Dorina Lucaciu, Dan Haja, Lucian Bacoiu, Mircea Bariţchi, Mircea Munteanu, Robert Kalman, Romulus Petruş, Valentin Mihăilă, Radu Sântimbrean, Ştefan Meşter, Paul Cuibus.

Chapeau bas şi felicitari encore fois!

 

Christine-Marie Turcu, cronicar de frumos.

 

 

Advertisements