Tags

, , , , ,

Yes indeed, play it again, Sam! i-am putea spune şi noi tinerei cantautoare, cum se obişnuia a se spune pe la noi..Try again cu entuziasm de astă dată pentru că se poate!

Aşa am fost tot filmul, ieri la Cinema Victoria când am fost să-l văd. Iniţial îmi încurcasem în programul de cronicar de cinema un pic filmele şi frankly i didn’t knew la ce intru. Credeam că prind filmul cu salsa din prima şi când colo a început şi mai bine. Un film-entuziasm, ăst termen mi-a fost în minte pe tot parcursul proiecţiei. Să auzi lângă tine, oameni de toate vârstele bucurându-se şi gustând muzica, destul de tinerească şi totodată ironia replicilor de comic-books parcă. Lângă mine o pereche de bunici, ce mi-au adus aminte de ai mei savurau râzând ca două spirite mai curajoase ca mine, se în-cântau de film şi mare mi-a fost bucuria să-mi arunc şi mai departe în sală şi să văd o mişcare generală de umeri şi zâmbete pline de speranţă la final. Aşa ceva mai vezi doar după animaţii 3d la multiplexuri, dar cu mesajul şi titlul filmului deja zburând odată cu punga goală de popcorn direct la ţintă… Aici, Begin Again sau New York Melody,  deşi ar fi fost mai fain păstrat numele original că tare te mai ducea cu gândul la o continuare modernistă şi pozitivă a unui optimist Sam din magica şi nostalgica producţie-bijuterie, Casablanca…) filmul, actorii, tot, de la început şi până la final reuneşte o armonie de culori muzicale. După succesul  filmului Once cu Marketa Irglova şi Glen Hansard, regizorul şi scenaristul John Carney strikes again! Exactly like his film la dublu! Once a fost un succes total, de la scenariu, poveste reală, muzică şi protagonişti până la finalul realist mai mult dar tot la fel de frumos. A fost o poveste muzicală de care aveam nevoie pentru că bucurii a la anii ’40 când erau în vogă,adică  “pe vremea mea”( pentru că îmi plac tare mult muzicalurile şi mai mereu joc cu filmele “negre” în jocul cu hollywoodul contemporan), nu se mai fac. La nivel muzical rar mai este atinsă în aşa fel fain muzica. Begin Again nu intră la muzicaluri cu care am fost obişnuiţi, plini de cabaret şi numere dansante, intră în schimb într-o categorie mai elevată aş zice eu şi totuşi destul de accesibilă publicului; tema filmului nu este una filosofico-analitică, nu are nici un dram de emo-stare, doar depresii cu care ne confruntăm toţi la nivel zilnic, uman şi pe care învăţăm să le batem la tobe, pian, paşi de dans sau orice alt respiro accesibil. Filmul spune povestea muzicii! Cum ? Foarte simplu, dacă e să ne luăm după personajul principal, supra-personajul să-i spunem aşa, muzica, filmul e o exaltare atât din perspectiva istorică a filmelor cu şi despre muzică cât şi din cea a ultimei staţii moderniste a acestei arte. Sincer nu ne-ar mai trebui acum muzicaluri de gen Gene Kelly şi Fred Astaire că am da în Step-up-uri de’am ajunge să jucăm bătuta pe covorul roşu la Oscaruri. Nu zic că nu merită dansul sau orchestrarea unui scenariu complet în filme de gen dar din punct de vedere cinematografic calitativ, aceste filme intră la soundtrack-uri de petreceri şi atât. Nu mai rămâi nici măcar cu figurile sau coregrafiile din ele, dacă se întâmplă să fii dansator şi să vrei să furi idei.

Muzica în Begin Again e un frumos personaj care te ia de mână la începutul filmul, după ce te-o tras de nas, ţi-o ciufulit viaţa din dimineaţa ei, ţi-o pălmuit obrajii de trezire artistică, asemeni lui Dan( Mark Rufallo) care ajunge afară din propria-i casă de producţie din acel lost of identity la nivel de artă, şi tot ea, la musique, te pune să cauţi!Ce ? Vei ştii şi vei zâmbi când vei vedea ce vei auzi!

Muzica, ritmul mai exact ajunge să-l caute pe producătorul ideal, şi ca un Cupidon cu MP3, să-i scoată în cale firul unei geniale, ţâfnoase tinere compozitoare, plină de personalitate şi de principii, jucată excelent de Keira Knightley care nu se lasă cu una cu două chiar când aude de un producător cu grammy-uri, şi alea amanetate şi vândute. Ritmul celor doi este un ritm de creaţie unică. Se întâlnesc două poveşti cu iubiri şi trecuturi pline de viaţă, eşec, încercare, trăire, speranţă, înălţare şi iar ..nostalgie, dar.. Fiecare pune la bătaie aici acel proverb excelent “cel mai puternic eşti atunci când realizezi că n-ai nimic de pierdut când vrei să încerci!”. Aşa că avem una bucată producător fără casă de producţie, divorţat şi cu o fată talentată pe care o redescoperă prin muzică ca talent moştenit, mai avem o compozitoare cantautoare, ce tocmai s-a despărţit de un boyfriend ajuns rock-star şi mai avem câţiva oameni minunaţi, trăzniţi care-i ajută să meargă mai departe cu visul lor, acela de a înregistra ceea ce ea a compus şi el ca producător a vizualizat în perspectivă. Adică un album cu adevărat de muzică “faină” am zice noi aici!  Poveştile se unesc şi se iţesc asemeni unei compoziţii de orchestră unde fiecare vine cu părticica lui şi aşează ceea ce trebuie pentru a suna perfect per total. Un astfel de exemplu care şi uneşte filmul, fiind la mijlocul lui, în locul unde filmează ei primul demo, e echipa adună ad-hoc. Dacă nu mai ştiţi ce înseamnă ad-hoc, iaca vă zic, la moment, adicătelea pe loc. (suna mai bine decât “pe loc” dacă vroiaţi să mă atenţionaţi ;). Ei, avem 4 copilaşi care fac background-ul muzical pentru gumă de mestecat şi alte dulciuri, avem o chitară, un prieten al compozitoarei care poate la fel de bine să fie the gay-friend din orice tertip de film comercial, dar care aici chiar are un sprijin de zis, avem doi talentaţi tineri de Conservator care acceptă ca şi pe la noi, să cânte şi apoi să fie plătiţi, doi prieteni din alte cântări marca R&B foarte street dar excelenţi în a auzi şi recunoaşte muzica şi ritmul adevărat. Mai vine o tănără care-şi compune singură lucrările, cu plânsetele şi bucuriile ei zilnice, piese cu suflet care îi şi unesc pe toţi înspre lansarea la viaţă a acestei muzici..Gretta, care cântă la un microfon cu cover de ciorap-licra prins pe deasupra pentru sunet, unul dintre cele mai bune dispozitive audio folosite de casele de producţii. Ei şi peste toţi se aşterne viziunea, perspectiva lui Dan, un producător care, unindu-i a realizat în mod real ceea ce armonia lui de căutător de talente şi spirit cu auz-fin l-a făcut să se oprească prima dată s-o asculte în acel bar tipic american, după un întreg vertij depresiv. Din toate răsuflă în cel mai minunat mod entuziasmul găsirii sau regăsirii după caz. Muzica uneşte doar pe cei ce ştiu să o audă!

Sincer, v-aş mai putea spune multe legate de analiza tematică, cea de scenariu, cea de roluri jucate minunat de capii de afiş dar şi de un debut al lui Adam Levine, dar sincer ştiu că nu interesează pe nimeni. De ce merită văzut acest film, this is the Yorick-question! Pentru că veţi pleca luând ritmul bătut pe scaunul din faţă, cu voi acasă, şi, dansând şi simţind biţii că ăştia sunt, să mereţi să ascultaţi albumul şi să daţi sanşă entuziasmului din fiecare dintre voi să poate creea şi jongla cu why not-ul propriu. Toţi suntem Grette şi Dan la un moment dat. Important e să vedem că avem mereu o fereastră pe care putem simţi vorba cântecului ei..”ce ne pregăteşte mâine-le” şi că putem mereu ..begin again! 😉

 

Cu drag vă aştept la Cinema Victoria sâmbătă, ora 22.00, duminică 13 iulie de la 17.30, luni de la 22.00, marţi de la 20.00, miercuri de la 17.30 şi joi de la 22.00. Veniţi să ascultaţi muzică bună şi să vă încărcaţi cu entuziasm, fără nici un program de downloadat.Free good vibe!

 

Advertisements