Tags

, , , , , , , ,

The-Hundred-Foot-Journey-in-Theaters-August-8Cum s-ar putea compara sau unul cu celălalt, ce gust are un sos franţuzesc “specific” alb şi savuros, elegant, când se strecoară diafan şiret o nuanţă sălbatică de cardamon, ce uneşte ca un infinit o iubire de poveste…ce gust au toate acestea? Taste like life, my opinion! 😉

“You have to taste this film!” o zic cronicarii din State acum şi la fel şi eu! Şi nu numai pentru atât lucru şi pentru că volumul ce stă la bază e deja bestseller pentru gurmanzii de cinema şi de bunătăţi, ci pentru că e chiar “savuros”! Şi-i proaspăt proaspăt, ” numa’ ce s-o lansat, aşe-i de proaspăt ca pita scoasă din cuptor, direct de la ei, din 8 august, ţup la noi în cinema-platoul victorian. Nu mi-o luaţi în nume ardelenesc dar vorba lui nea Mărin în parafrază, când mă bucur nu văd şui ci vorbesc ardeleneşte. 😉 Dar să vă trailăresc niţel, ca de vară…

Povestea filmului îmbină două criterii, două civilizaţii şi totodată două vârste; se bate gastronomia franţuzească de clasă cu cele cinci sosuri de bază, gătite cu pasiunea ţinută la foc mic, cu nebunia şi feeria aromatică indiană, unde muzica însoţeşte dansul aricilor de mare prin parfumul aromelor de coriandru, cardamon, curry si multe altele. Avem doi căpoşi generali de restaurante, doamna Mallory ca un Otto von Bismarck feminin, în front cu turbanul lui papa Kadam care trage mereu cu muzica tare şi curry la foc continuu… Cele două restaurante-civilizaţii au însă două roze, doi şefi bucătari, un el şi o ea care, precum Romeo şi Julieta ajung să împace Montague du Mallory cu Kadam-Capulet. E o armonie de iţe sublim scrisă de Richard Morais şi adaptată ca scenariu de Steven Knight, tptul sub regia lui Lasse Hallström.  E imposibil să nu vezi cât de armonios se poate lega o poveste care are idei noi, savoare, comic excelent de “replici tăioase de război”, priviri ca de combatanţi adevăraţi ce n-ai zice că au în mâini legume şi peşti ci arme în toată regula, şi nu numai. Povestea are şi o morală excelentă în care “liberte, egalite, fraternite!” este mai presus de orice şi taie orgoliile de la rădăcină când vine vorba de omenie şi onoare!

E un film pe care l-am aşteptat îndelung să-şi deschidă franciza şi la noi în cluj, la cinema şi mare mi-a fost bucuria când, în meniul ultimei săptămâni de filme de vară, l-am văzut răsărind frumos cu afişul. E drept, ştii trailerul şi parcă simţi deja din lumina lui provencală, din accentul lui Ratatoille ascuns printre “subtilităţile savorii” că va zbura cu râsete, cuţite, ciuperci, arome, prafuri indiene în sariuri dansante pe bollywood music cu aromă de levănţică… Şi aşe de parfumat în râsete şi bucurie gastronomico-cinefilă o fost prima proiecţie de vineri seara, de la Cinema Victoria, că mai că-l puteam revedea în gând pe Hitch cum sărea de bucurie, când trăgea cu ochiul la public, din holul cinematografului, la premiera lui Psycho. A fost o încântare să aud din nou sala zumzăind şi râzând şi dorind să aplaude la final ca la tiff ce tocmai o trecut de câteva luni…Pot spune că  s-a ieşit cu ochii zâmbind de la proiecţie şi să ştiţi că şi criticul o ieşit la fel: cu privirea făcută zbor de rândunică de încântare după un film gustos ca peliculă, plin de aromo-actori, cu un scenariu savuros, cu o salată bine asezonată sonor, şi cu viziuni de premii pentru comedii la festivalurile ce vor urma. Nu prea mai ştim să apreciem comedia dar sper ca aceasta să ne facă să nu mai beligerăm filmele în bune şi rele la nivel de comic, ci doar să “trecem strada” cu platoul inimii deschis spre încântare. Şi ca să vă demonstrez, vă invit să ascultaţi un fragment din coloana sonoră a filmului care nu are pic de Salman Khan sau note de chimval prea răsunător. Aşa că, ascultaţi şi citiţi, că deh, pofta vine mâncând, sau citind!;)

Filmul e un excelent “menu”, gătit minunat într-un infinit ce combină două viziuni, tradiţie şi inovaţie într-un paradoxal dar savuros sos de Provence, îmbunătăţit sau asezonat cu cardamon, curry, masala şi alte magii viu-colorate într-o armonie indiană…totul e presărat cu muzica specifică, un picuţ de bollywood, nu prea mult, doar cât să dea atmosfera şi atât… Un fel de cinema cu  o Helen Mirren excelentă într-un tandem în care ai zice că nemurirea s-a nascut nu la sat sau oraş, ci chiar “in the kitchen”, alături de o stea sub formă de floare, Michelin…

BaJ.1280x720Helen Mirren la focus-mic
E drept de la Hitchcock încoace, nemaipunând la socoteală The Queen, tot ce prind cu Helen Mirren pare ca o oază de excelenţă într-un deşert de filme cu buget mare şi cu plot cât statul Monaco. Rolurile ei dau o savoare de calitate, austeritate şi totuşi eleganţă diafană cu parfum de altă dată, de altă şcoală actoricească poate, dar e un parfum care trebuie, echilibrează şi susţine scheletul de construcţie a fiecărui film în care joacă. În the Queen este de o răceală regală excelentă de nici chiar regina nu-i capabilă mereu. În Hitchcock e savoroasă, o personalitate care dezvăluie nuanţele unei libertăţi de creaţie artistică pusă de multe ori, sub umbra marelui Hitch, nuanţe ce se vor eliberate de marele Hitch dar care defapt nu arată decât nevoia unei soţii şi colege de echipă, de confirmare şi de sprijinire artistică şi a părţii ei de artă.
Helen Mirren este de o complexitate excelentă la nivel artistic şi uman iar această “oglindă”actoricească îi vine ca o mânuşă în fiecare provocare cinematografică. Scoate mereu din ea ceea ce e propice rolului şi-i aduce o savoare, rece dar elegantă savoare de stil, clasă şi parfum de Hollywood în care se plimbau pe platouri o Greta Garbo, o Audrey Hepburn, un Gene Kelly cu Bing Crosby şi Fred Astaire, un Gregory Peck care comenta orice rol, alături de fluierăturile jazzistice ale unui Sinatra live… O astfel de actriţă te face să te gândeşti la oare cum vor arăta şi juca o Nicole Kidman, O Scarlet Johanson, o Marion Cotillard, Charlize Theron sau Kate Winslet. Kate Blanchet deja păşeşte spre o eternizare frumoasă în Hollywoodul contemporan, deja îşi are steaua ei de stil, dar celelalte actriţe încă sunt pe valurile şi culmile gloriei spumante şi curând sau mai târziu, sper să le vedem şi lor aura de profesionalism şi stil care să le diferenţieze în istoria cinematografică. Mai devreme sau mai târziu, important este existenţa acestui stil-glamour bazat însă pe adevărate actriţe şi nu pe Monroice tabuuri, iar această minunată, savuroasă Madame Helen Mirren du Mallory ţine ştacheta eleganţei artistice şi glamour-clasicizante în sensul cel mai bun al cuvântului..frumos de sus.Din partea mea, chapeau bas Madame Mallory!

Aşa că de vreţi război în bucătărie şi nu în cea proprie, vă invit la cinema Victoria, sâmbătă de la 22.30, duminică de la 17.30, când s-or răcit sarmalele, luni de la 20.00, marti de la17.30, miercuri de la 22.30 şi joi de la 20.00. Nu de alta dar poate vin idei de condimentat! 😉

 

P.s. You have to taste this film! pe cuvânt de critic pofticios! 😉

Advertisements