Tags

, , , , , , , ,

brancusidin-eternitate-342557lDa, pentru că nici acum, statul român nu-i în stare să-l aprecieze pe Brâncuşi şi joacă la ruleta europeană “Cuminţenia Pământului”, singurul loc unde-l mai putem “înţelege” pe Brâncuşi e la Muzeul Naţional de Artă a României unde, în sala 7 stau “Supliciul”, câteva variaţiuni pe tema “Cap de copil”, “Prometeu”, “Somnul” şi “Rugăciunea”, alături de câteva busturi de pictori*. Şi mai avem noroc cu Adrian Popovici şi-al său proaspăt film unde iubirea, arta şi recunoştiinţa căutării ca adevăr ne unesc sub o triadă mistică, triadă ce o putem deschide cu singura “cheie de boltă”, ochiul curiozităţii.  Cu el ne priveşte “din eternitate”  misticul Milarepa ce aduce un pic de ashes and snow pentru magia de început, privire ce oarecum, ne anunţă că vom trece împreună tărâmul acestei poveşti de destin. Aşa ne trezim cu Claudiu Bleonţ în rolul învăţatului tibetan din secolul XII, ce, asemeni unui zeu te atrage în film, în povestea artei şi a creaţiei, aşa cum l-a fascinat şi pe Brâncuşi o viaţă întreagă. Sub egida lui Milarepa lucrează şi Marin Etu, cel mai celebru falsificator de Brancusi din lume, fiindu-i singurul pod de accedere spre zborul lui Brâncuşi.

Brâncuşi din eternitate e o poveste frumoasă ce trebuia făcută de ceva vreme. Prea păcat era să nu reuşim la nivel de cinematografie românească să avem un Brâncuşi-movie. Am cam pierdut mulţi artişti şi  biografii iconice româneşti în favoarea hollywood-ului încât era chiar păcat de poveste. L-ar fi chinuit iar pe Antony Hopkins să facă pe artistul, după Picasso, sau ar fi fost un experiment cu un Malkovich cu barbă neagră; e drept am fi stat cam mult să-i crească barba şi să se mai “întremeze” niţel ca pentru un adevărat sculptor ce lucrează cu metal şi lut şi cară bronzuri imense în braţe. Sau am fi avut nenorocul să-l vedem pe Ben Affleck crezându-se serios.

Lăsând însă gluma la o parte, filmul lui Adrian Popovici e bine venit, mai ales fiindcă-i “de’al nost” şi serios totodată. După ce ne-am bucurat o vară-ntreagă de comedii americăneşti dar originale în temele alese, după ecranizări de romane, era cazul şi timpul să ne mai întoarcem şi la artiştii noştri. Sincer mă bucur că în sfârşit avem un film artistic, nu documentar, despre Brâncuşi. Era şi timpul! 😉

Ar mai merita şi un film despre Maria Tănase, Eugen Ionesco, Titanii despre Cioran şi Eliade şi Ţuţea, şi de ce nu, “Millefiori”despre viaţa lui Grigorescu. Şi le subtilizez aici pentru că cine ştie, poate poate se vor întâmpla. Având în vedere că avem regizori care se întorc şi spre “pepiniera” istoriei noastre artistice, ar merita să vedem cât mai multe astfel de producţii şi din ce în ce mai prolifice în controverse, poveşti de viaţă şi artă şi “certuri” de viziuni, biografii şi descoperiri, pourquoi pas!

Dar să revenim la Brâncuşi-ul nostru, Ioan Andrei Ionescu îl joacă excelent. Sincer, din multele roluri uşurele de teatru şi film, nu m-am aşteptat să văd un Brâncuşi vorace, hulpav de iubire, viaţă, cosmopolit, unitar şi compact, reunind toate ideile despre artist, om şi spirit căutător. De-ar fi jucat pe scenă şi n-ar fi ieşit aşa de bine. Sincer un mare “Bravo!” la scenă deschisă cinematografică pentru Andrei Ionescu.E o alegere perfectă, artistul şi omul fiind reuniţi de aceeaşi privire avântată spre culmile căutării perfecţiunii, spre vârful adevărului. Cu gând ghiduş de cronicar pot spune că “privirea lui l-a ales!”.

De asemeni, Marin Etu, marele falsificator, este jucat excelent de Alexandru Potocean, pe care-l ştiţi din “Hârtia va fi albastră”, “Nuntă mută”, “Boogie”, “Moartea domnului Lăzărescu” ( să nu vă prind că aţi uitat de domnul Lăzărescu;),”432″ şi despre care ştim că a jucat alături de Ed Harris, Collin Farrell în “The Way back”  , şi cu Vanessa Redgrave, Monica Bellucci şi Rachel Weisz în “Wistleblower”. Alături de ei, Iulia Verdeş interpretează o Martha adevărată în iubirea ei devotată până la uşa morţii şi dincolo chiar de ea. E minunat de “naivă” în universul lui Milarepa şi al discipolilor săi când îi apără timpul lui Brâncuşi.Mai rar asemenea devotament al iubirii…

Îl mai regăsim în film pe Vlad Rădescu, un actor consacrat al rolurilor “interlope” în cinematografia românească, dar nu numai, pe Luca Rusu, Andra Negulescu-Bleonţ şi încă câteva surprize cu care veţi surâde când vă veţi întâlni în film.

This slideshow requires JavaScript.

Ce să vă mai spun, că am râs la început cu cei trei “învăţaţi” ce mi-au bucurat privirea şi au făcut “pauzele” filmului să treacă uşor vămile dintre cele trei poveşti, că am iubit de la început scena când ia naştere Iubirea mistică, din artă, admiraţie şi infinit, în atelierul lui Brâncuşi, între el şi Martha, singurul lui model adevărat…că am “urât-o” pe Elaine de la început, până când am descoperit povestea ei, prin privrea curiozităţii maestrului, atât de bine a jucat. Dar mai presus de toate cea mai magică scenă e momentul creaţiei, privit ca o privire în oglindă, dinspre trecutul iniţiatic al cunoaşterii şi al căutării zborului brâncuşian şi răsucit în privirea umilului servitor, copiator, nezburător dar devotat maestrului, artistul Marin Etu…
E un film ce merită povestea, simbolistica şi cine ştie poate chiar noi viziuni şi reintepretări, pentru că…arta lui Brâncuşi e un zbor infinit!

Vi-l recomand cu mare devotament pentru entuziasm şi zbor prin poveşti de artă!

*la Muzeul Naţional de Artă a României puteţi avea acces şi printr-un  tur virtual  din păcate, fără Milarepa 😉

Advertisements